Pentru o navigare optima, te rugam sa descarci ultima versiune a unuia dintre browserele: Chrome, Safari, Firefox sau Internet Explorer.

MPG|TenisPartenerTenis10RunFestRidersClubCorporateSports


English Romana
Autentificare Inscrie-te in club
Se incarca ...
Regulament general Descarca PDF

Regret profund față de dispariția prematură a unui membru al comunității Riders Club

11.08.2017

Echipa Riders Club este profund îndurerată de dispariția unuia dintre colegii cicliști, în vârstă de 40 de ani, în cursul zilei de ieri, la Spitalul Clinic de Urgență București. Sportivul a participat duminică, 6 august a.c., la cursa de 38 de km, în cadrul celei de-a 5-a ediții a competiției  ZIUA B, organizată în pădurea Cernica-Pantelimon, suferind un accident.

Starea de rău a concurentului a fost anunțată la ora 13:22 pe telefonul de urgență, disponibil în cadrul evenimentului. Ciclistul a fost găsit conștient, a cooperat și s-a deplasat împreună cu arbitrul, care a sosit în câteva minute la locul accidentului, ajutat și de un alt participant la concurs, până la cel mai apropiat punct tehnic al traseului. Aici a beneficiat în plus și de ajutorul calificat al unui medic de familie aflat în cursă. Treptat, starea lui de sănătate s-a agravat și a fost scos din pădure pe targă cu sprijinul Asociației Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență (ASVSU) și preluat de medicul de pe ambulanța privată care aștepta la zona de extracție. Simultan a fost realizat și apelul către 112. Ciclistul a fost transportat apoi la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, unde au fost acordate toate îngrijirile necesare și s-au făcut eforturi susținute pentru ca starea sa de sănătate să se îmbunătățească. Din păcate,  bărbatul nu a putut fi salvat și a decedat după 4 zile.

Echipa Riders Club este alături de familia îndurerată a ciclistului și de toți membrii comunității. Deși traseele de MTB sunt în mare parte împădurite și croite astfel încât să fie accesibile tuturor cicliștilor, dorim să reamintim membrilor Riders Club că trebuie să-și ia permanent toate măsurile de siguranță înaintea unui antrenament sau a unei competiții. Verificarea periodică a stării de sănătate, hidratarea corespunzătoare și dozarea efortului sunt măsuri extrem de importante și trebuie aplicate mereu de către practicanții acestui sport.

În cadrul celor peste 50 de competiții și evenimente organizate, cu părere de rău trebuie să menționăm că este prima situație de acest gen cu care ne confruntăm. Riders Club își ia toate măsurile de siguranță prevăzute de lege, precum și altele suplimentare, pentru ca toate competițiile să se desfășoare în cele mai bune condiții iar oamenii să se bucure de practicarea sportului îndrăgit și de experiențe frumoase.

Vom continua să dezvoltăm împreună cu partenerii competițiilor și cu mass-media programe de informare cu privire la practicarea în siguranță a ciclismului, un sport solicitant fizic, atât pentru profesioniști, cât mai ales pentru amatori.

Comunitatea de cicliști a dat dovadă de o excepțională solidaritate și s-a implicat imediat demarând o campanie de donare de sânge pentru sportivul accidentat, pe durata spitalizării sale. Suntem în continuare alături de familia îndurerată a ciclistului.

Informațiile sunt comunicate pe pagina oficială www.ridersclub.ro și pe Facebook Riders Club. Dacă doriți să transmiteți mesaje, vă rugăm să utilizați formularul de contact de pe pagină.